Comunicat de presa

|
REF: Solicitarea preşedintelui României, Traian Băsescu, adresată Institutului Naţional de Expertize Criminalistice

Preşedintele României, Traian Băsescu, a solicitat în cursul dimineţii de luni, 30 noiembrie a.c., Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, un aviz de specialitate prin care să se stabilească dacă imaginile din campania electorală din toamna anului 2004, de la Ploieşti, difuzate de ziarul „Gardianul” şi preluate de posturile TV, conţin urme de intervenţie tehnică în sensul modificării integrităţii.

Solicitarea a fost făcută în baza dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Institutului Naţional de Expertize Criminalistice aprobat prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 441/C/1999, conform cărora: "La cererea birourilor notariale şi a instituţiilor publice şi private se pot întocmi avize de specialitate, cu aprobarea directorului Institutului sau a şefului laboratorului interjudeţean".

0 comentarii: